Hai!

Hai otrăveşte-ţi apa...

Şi bea-o la culcare,

Umbră să-ţi facă groapa,

Din cap... până-n picioare!

Hai otrăveşte-ţi locul,

Trădare-ţi e cuvântul,

Tu ai să arzi că focul,

Te-a blestemat pământul!

Hai răspândeşte-ţi ţara,

Eşti pus să pustiieşti,

Ai să te scurgi ca ceara,

Când ai să vezi ce eşti!

Hai simte-te ca Iuda,

Cu-o mână de arginţi...

Te-ar blestema într-una,

Copii bunici şi sfinţi.

Hai joacă-te de-a legea,

Ca vântul făr` de ţară,

Să-ţi fie amintirea,

Un nume de ocară!

Hai simte-te stăpânul,

Care-şi permite tot,

Frânghia şi săpunul,

Te vor spăla de tot!

Hai vinde-ţi omenia...

Sau ce-a rămas din ea,

Dar lasă România,

Asta e ţara mea!

Vine-o vreme...

Vine-o vreme când lumina... bate aşa, din întâmplare...

... şi lumina, doar lumina, e o flacără ce moare...

Vine-o vreme când din tine vrei să poţi.. să te trezeşti...

Şi-ţi doreşti să fii lumina... şi-ţi doreşti să vieţuieşti.

Vine vremea când strămoşii... te întreabă cine eşti?

Dacă ştii să spui... răspunde... nu-ncerca să-i amăgeşti...

Vine vremea când din tine... înfloresc lăstari... şi-atunci,

Ce-o să spui...” chiar la culcare”... ce poveşti le spui la prunci?

Vine ea, această vreme... să îţi termini aventura...
Şi-ai să ştii, ce-a fost cu tine?... ce e bârfa... ce-i natura?

Vine vremea peste mine... vine şi mă încolţeşte,

Ca o sfântă rădăcină viaţa mea... mă răscoleşte!

Vine vremea... ca o moarte... vine vremea peste noi...

Şi ne-ntreabă poate-n parte... poate doar pe amândoi...

Ce-am făcut cât ne-am trăit?... în această scurtă clipă?

Ne-am urât... ori ne-am iubit? Ori... din noi am fost risipă?

Vine vremea... ştie timpul, vine... nu ne iartă ea,

N-avem timp să-ntindem trupul... ştie vremea, vremea mea,

Unde mi-am pierdut răspunsul, unde-i demnitatea mea,

Vine vremea... şi mă-ntreabă... ce-am făcut în vremea mea?

http://catalincodru.blogspot.ro/

Ce eşti tu?

Ce eşti tu? Sărman lunatec...

În acest pierdut tărâm?

Vreo inchipuire-n farmec?

... Sau un vechi sfârşit de drum?

Ai deschis în lume ochii...

Să trăieşti ca un zevzec?

Nu ţi-au plâns în taina ochii.

... sau părerile... ce-ţi trec?

N-ai simţit... măcar în taină,

Că însemni... şi tu ceva?

Că eşti viu... că n-ai vreo faimă?

... fără strălucirea ta?

Dormi... în lumea asta mică,

Somnul tău... e vreun consemn?

Care-n viaţa te ridică?

... sau te crezi vreun sol solemn?

Câtă vreme dormi în pace...

Pacea ta... e negrul vid.

Ca un mort ce-n tină zace,

... nu te vezi... că eşti livid?

Altii-ţi hotărăsc poteca,

Tu păşeşti, dar nu trăieşti!

Ridicaţi-ai tu lumină!

... şi când taci!... şi când vorbeşti!

http://catalincodru.blogspot.ro/

Gaz de lampă

Şi...m-ai pus în lampă gaz...
Pâlpâiam a rugă sfântă
... Şi cu lacrimi în obraz,
Am tot stat să mă ajungă.

Farmecul din astă seară...
M-a făcut să simt lumină,
Vină-n taină... primăvară,
Stau în drum să simt lumină.

Dans de vânt... şi dans de viaţă,
Să mă-mbete de iubire,
Până-n zori... de dimineaţă,
Florile să-mi dea de ştire.

Sunt logodnicul de paseri,
Care ştiu să cânte... a soare,
Dragobetele de-altminteri...
E al nost şi nu dispare!

Dragostea se naşte-n păsări...
Şi în fluturi rupţi din soare,
Suntem toţi ca nişte flăcări,
Dacă iarna-n noi dispare...

Ştim să înflorim ca muguri,
Din atâtea nopţi închise,
Flăcări mistuite-n ruguri,
Din atâtea veri promise.

 

La ceas târziu,

În noapte de m-ai auzi

Urmând vremii, chemarea,

În dor fierbinte, ne-om uni,

De dragoste, cărarea.

Mi-aş tinde mâna către tine,

Să te sărut... a leac,

Să-ţi mângâi părul şi-apoi sânii,

Acolo lângă lac.

Să nu ne ştim decât pe noi,

Să ne dansăm iubirea,

Apoi cu noapte amândoi,

Să ne topim trăirea.

Îmbrăţişaţi cum n-au mai fost,

Vreodată doi străini...

Ne-acoperim cu sărutări

Pe cap, pe ochi, pe mâini.

Din doi să facem un copac

Îmbrăţişat de timpuri,

Din vie verde un butac,

Aprins de anotimpuri.

Aşa să stăm înlănţuiţi,

Întreaga era... a nopţii,

Rămânem doi îndrăgostiţi,

Până la ceasul morţii

Şi de-oi pleca de lângă mine,

Priveşte înapoi...

Eu am să fiu mereu cu tine,

... Şi-n viaţa de apoi.

Scrisoare către mine...

Citirea se face pe răspunderea cititorului!
Cătălin Codru

Cred... Dumnezeu se plictisea...
Când l-a făcut întâi pe Sf. Petru,
Apoi de jucăria sa... i-a trecut cheful...
... Şi-aşa, şi-a modelat puţin ghergheful!
... şi-a vrut să-i fie omul zeiimetru.
Să stea-n genunchi... în faţa lui Sânpetru.
Şi-n faţa lui, tot ce e viu... în perimetru.
Aşa a fost în mintea Sa...
Si S-a purtat in mintea mea.
... S-a tot gândit cât este de puternic şi...
Şi-a făcut o mică jucărie...
E Creatorul... şi-are dreptul la robie.
Din lut sau ce-a găsit mai sfânt...
A luat o mână de pământ... şi a făcut
Cu el un legământ,
-Vezi... tu eşti chipul şi asemănarea mea!
N-ai voie să te bucuri, fără voia mea!
Dacă ar fi... să–ţi fie viaţa dragă,
Te dau afară din ogradă!
Dacă te pălmuieşte cineva...
Să vii să-mi spui... să mă mai pot juca!
Sau ştii... întoarce tu fălcuţa ta!
De crezi că ţie-ţi place altceva...
Nu mai râvnii... la bunul altuia!
În lumânări să-ţi faci averi,
Să-mbătrâneşti... să-ţi piară tot ce speri!
Doar boale şi prăpăduri... tu să ai!
Să fii smerit, să mi te rogi.. că poate-i.. rai!
Să te căzneşti cu palma de pământ,
Iar Eu, Cel Bun, Cel Drept, Cel Sfânt!
Să-ţi dau o arşiţă, o ploaie sau vreun vânt,
Să râd de tot ce-ţi este la pământ!
Tu, să te rogi... eu, te strivesc...
Că-i rău, ce-ţi place... sau e prea lumesc...
Să Mă respecţi... şi vorba ta... să fie laudă!
Să-Mi fii pe veci o voce ce mă-aplaudă!

Să nu te prind că-I dai cu blasfemia,
Că te reneg din toată veşnicia!
De-i crede tu cumva ceva...
Păi, crede!... şi nu cerceta!
Acu`... îmi trebuie vreun Moise...
Sau... vreun Alah... sau Buda...
Nuuu... Zamolxe!
Că-mi strică mie slova!
Căci eu sunt... un Iehova!
S-asculţi... iudeii... sunt poporul meu!
Nu dacul sfânt... vreun celt... doar un evreu!
În toată joaca asta, sunt un zmeu,
Mă simt puternic... ca un Dumnezeu!
Mă joc în mintea ta, de te resimţi
În loc să-ncerci să fii... sau să mă minţi.
Şi... viaţa ta să-mi fie o rostire,
Când ai să ştii!... să vii, să-mi dai de ştire!
Să mă gândesc la altceva...
La viaţa ta... la vreo manea...
Că m-am cam plictisit de ea!
Îmi fac eu jucărie din durerea ta,
Sunt cel ce râde când tu te frămânţi...
Sunt cel puternic... nu te rogi?
... nu vrei arginţii???
Mă părăseşti? Îmi spui că sunt... pierdut?
După-tot-ce-am făcut... ce am făcut???
Eşti crud cu mine... şi-mi provoci durere,
Te crezi vreun zeu, dar zeu sunt eu în emisfere!
Şi... de-ai să-mi fugi, te prind eu undeva...
Sunt zeu răzbunător... sunt viaţa ta!
... dar spune-mi tu... ce ţi-ar fi viaţa ta?
Dacă-n purtarea ta... n-aş fii durerea grea...
Ce te aduce... în genunchi-naintea mea?

 

Ca fraţii!

Şi tu... Ioane, unde-ai fost?
Ori n-ai ştiut că nu ţi-e bine?
Îţi şade-n stare... s-o duci prost?
Să râdă cei mişei... de tine?

Marine, Gheorghe... unde sunteţi?
V-aţi lenevit cumva şi voi?
Aţi încetat să vă mai plângeţi?
Ne socotim cu-aceşti ciocoi?

Dar voi... cei care staţi în case?
Voi mai răbdaţi... voi mai puteţi?
Ne e trădarea până-n oase,
Nu o simţiţi... nu o vedeţi?

Hai să ne fim din nou ca fraţii!
... Şi pâinea să ne fie... pâine!,
Să-ne-adunăm de-acum cu toţii!
Să facem noi din azi un mâine!

Întrebări

Din întrebări m-am întrupat...

Şi nu a fost întâia oară,

Când m-am pierdut...

Şi-s vinovat, că n-am ştiut ce-o să mă doară.

Acum din joaca de cuvinte,

Îmi fac o soartă... un destin,

Nu am ştiut ca prima oară,

Ce-i  gol în mine... e şi plin.

Înot... sau zbor ca întrebarea,

Ce se întinde peste lume,

E vie vorba sau răbdarea?

Să dau trăirilor un nume...

Din întrebări se nasc răspunsuri,

Sunt: bune, rele sau rebele?

Cuvintele cu mii de sensuri,

Din întrebări din doruri grele.

Şi-n răsăritul altor vremuri,

Mi-aş pune încă o întrebare...

E viu cel care nu-şi răspunde?

... Sau mort e cel ce nu le are?

Iubita mea n-ai grija...

Să nu te-ngrijorezi iubito,
Am stins eu felinarele prin parcuri...
Şi curcubeiele pierdute...
Să nu se mai rănească-n garduri.

M-am îngrijit şi de alei,
Am măturat de-acum toţi paşii,
I-am curăţat cu sârg şi cu temei,
Să nu-i strivească-n goană pătimaşii.

Din liliac am scuturat parfumul,
Cum vântul adia odinioară,
N-a mai rămas în viaţă decât unul...
Cel care înflorea întâia oară.

Ştii banca noastră... am mutat-o,
Să nu se-aşeze alţi nebuni pe ea,
Doar luna... n-am împrumutat-o...
Era prea singură... frumoasa mea.

Iubita mea de-acum să nu ai grijă...
Căci greierii s-au risipit... de-a lor orchestră.
S-a dus şi taina... n-a rămas vreo vrajă,
Care-ar putea fura cumva, povestea noastră.

Analiză ma... tematică

Geometria cuvintelor tale,

S-a izbit violent de neînţelegere.

Întâi a fost cuvântul...

Apoi marea, agitată în momente de cumpănă...

Vălurea malurile scrobite.

Cântecul tău tangenţial,

Făcea primul pas către desăvârşire,

Împiedicat de prea multă logică.

Într-o stare mitologică

Tremurul vocii tale se alinia cu malurile...

Cu gândurile... şi îşi schimbă ipotenuza cu un diametru pierdut.

Nu înţeleg de ce toate clepsidrele îşi curg îndoielile...

Aşa cum nu înţeleg de ce malurile tale,

Se rup în valuri, în suspine şi în nisipuri.

În două carturi ai fost aceeaşi... apoi volta ta,

A schimbat vântul pe marea mea,

Mi-a fost pământul... şi trupul tău,

Mi-a fost Orfeu... şi nu-nţeleg cine sunt eu!

Un simbol de nisip pătrat...

Sau o trăire... sau un zâmbet plat.

Sau o părere pe pământ...

În templul sfânt..

Într-un cuvânt...

Ochii mei măsurau lucşii din ochii tăi,

Fără să ştiu că inimile fac trigon regal...

Pe masă tăcerilor... în sufletul zeilor,

Aria nesupunerilor mele..

Se întregeşte în tot volumul tău.

Cum aş putea să-mi fac lumină?

... în linişte... dacă tu schimbi apusul cu un răsărit,

Doar zâmbind, doar roşind... doar vorbind?

Eu 2

Eu m-am cumpărat cu tine!

Când n-aveam nici para chioară...

Şi-am ajuns să fiu rostire...

Eu, în lumea asta mare!

Eu... sunt patimă-n pieire,

Daca-aş vrea... să fiu uitare...

Şi m-aş răzvrătii şi mâine,

De-aş fi doar o întâmplare...

Eu sunt o lumină-n vină,

Dacă tu ai fi pustiu...

Sau... aş fi o licărire,

De mi-aş fi... de-o fi să-mi fiu!

Ce e mort...

Umbre lungi şi obosite,

Se strecoară printre case,

Se lăţesc pe nesimţite,

Ce e mort... a mort miroase.

Nori întreţinuţi cu ceaţa,

Străbat ciorile pe ceruri,

Fumul îşi întoarce faţa,

Ce e mort... e mort de-a pururi.

În fiorul pustiirii,

Tot ce intră nu mai iese,

Şi din spaimele robirii...

Mort să fi... să nu-ţi mai pese.

Între noi îngheaţă totul,

Ca o volbură rostită,

Moartea îşi întinde trupul,

Peste-o lume obosită.

Acum tac s-ascult doar vântul,

Dac-o fi şi o fi vreodată...

I-oi vedea şi eu sfârşitul,

Eu şi lumea asta toată.

Sa mori o data...

Tu crezi că mor, de-acum... de multe ori?

"Cu-o moarte toţi suntem datori"!

Aşa cum noi am fost risipitori,

Din moartea ta... n-ai cum să mori!

Sunt eu aici să-ţi spun... că nu mai am ce pierde,

Nici răsărituri... din al lor cuprins,

Eu nu mai sunt... cum aş m-ai fii... să fiu ascuns?

Când eu sunt tot ce-n mine este plâns...

N-am zbor să pierd, n-am zori să mint!

Îmi eşti cel care strigă fără glas...

Şi crezi că eşti... şi crezi că ştii,

Dar uite că din strigat nu ai glas,

Îmi eşti mai mult ce-mi taci decât ce-mi eşti!

Cât am să mor... de tu mă vei ucide?

O viaţă... îmi sunt eu şi-al meu trecut,

Sunt zborul meu, sunt gând avut,

Dar nu uita că peste mine vin, iar alţii...

Tu eşti nimic din ce-i pierdut,

Deşi, ţi-ai fi dorit nu ai putut!

Rastigne-mă pe legea asta strâmbă,

Îmi faci o nedreptate ce te-alungă...

Din orice timp, din orice dzis,

Nu fi în viaţa ta un compromis!

Piatra alba...

Piatră albă de pământ,

Aşezată-n cap de sfânt,

Mi te-ai răsărit odată,

Tu cu liniştea curată.

Mi te-ai răsărit în cale,

Vremea ostenirii sale,

Duci odihnă, pentru toţi,

Oameni buni, proşti şi netoţi.

Aşezată ca un şir,

Dai fiori de flori de mir,

Din lumină nu laşi umbră,

Tu şi soarta asta sumbră!

Aşezată-n cimitir,

Pentru rob... pentru martir,

Cu aripile-ndreptate,

Faci din semn... eternitate!

Nu eşti simbolul păgân,

Dar eşti semn de cap de drum,

N-ai păreri şi n-ai nici viaţă,

Noapte fără... dimineaţă!

Am să fug şi eu cândva

Eu... din lumea asta toată

Să vă las să-mi duceţi dorul

Dac-o fi... şi-o fi vreodată...