Daca... sunt?

  

Ţi-aş răspunde-ntr-un cuvânt,

Eu sunt apă şi pământ,

Sunt şi dor şi ram şi cânt,

Sunt o umbră pe pământ.

Şi ţi-aş zice dacă-aş şti...

De-am trăi doar veşnicii...

Când ni-s zorile pustii,

Am muri... sau am fi vii?

Aş alege într-o viaţă,

Să fiu vis de dimineaţă,

Aş alege de-aş putea...

Din ce ştiu... să am ce da,

Din puţinul meu de vreme,

Să am loc, să am ce cerne...

Să răspund cu o-ntrebare,

Veşnicia ta mă doare?

Sau... mă tem de moartea vie,

Care ştie ce-o să fie...

Pe când eu nu ştiu să-ţi zic...
Nu sunt mare, nu-s nici mic,

Întrebarea îmi e mare...

Moartea, n-are îndurare?

De iubirile trăite...

Ce sunt vii şi nemurite?

Stau ascunse-n aşteptare...

Pentr-o altă întrupare.

Ţi-aş răspunde, dar n-am vreme...

Să las timpul peste gene,

Râul să-l transform în mare,

Poezia-n sărbătoare...

Şi uitările în valuri,

Strânse strâns în zid de maluri.

N-am putere şi nici când,

Să m-ascund de vreun cuvânt,

Într-o umbră de trup sfânt,

Eu nu sunt nici zbor nici cânt.

Obosit m-aplec la rând.

Aş avea o rugăminte...

Dacă-adorm ţine-mă minte.

Cum am fost... şi nu cum sunt,

Că-s şi apă şi pământ

Crucea nopţii,

  

Tolănită-n crucea nopţii...

Luna mare cât un sfanţ,

Leapădă cămaşa porţii,

Ca o mândră din Bizanţ.

Îmi e ciudă că n-am parte...

De întreaga ei făptură,

Aş citi-o ca pe-o carte,

Rătăcită din scriptură.

Mi-aş citi în ea norocul,

Visele le-aş tălmăcii,

M-aş juca puţin cu focul,

Din puterea inimii.

Să se bucure oricine...

De iubire şi de soare,

S-avem dragoste, suspine,

Eu şi lumea asta mare.

Aş da pentru fiecare,

Câte-un strop de-mbrăţişare,

O lumină, o culoare...

Fericire stropi din soare.

... şi să-nchise poarta lunii...

Să nu intre-n ea nebunii...

Şi să ceară ca păgânii...

Toată nesfinţirea lumii.

Scumpă doamnă U.I.E...

Vezi că nu ţi-a fost iubire?

Vrerea ta de mână-ntoarsă,

Ai dorit doar răzvrătire,

Dintr-o inimă nearsă.

Vezi că se tot schimbă soarta?

Când vrei nori şi nu vrei soare,

Dintr-o inimă în alta,

Trec doar visele în zare.

Vezi că ce-i frumos rămâne?

Şi-n legende se-adânceşte,

O tradiţie... un nume,

Ce cu drag se povesteşte.

Vezi că nu-i puţină treabă?

Să te joci aşa cu viaţa...

Şi să schimbi trecutul lumii,

Făt-Frumos-ul cu Paiaţa?

Vezi că vine ea şi vremea...

Şi-ai să-mi dai tu socoteală,

Pentru că-mi sluteşti trecutul,

Adevărul în sminteală!

Mai stai

Mai stai puţin... mi-e dragă luna,

Tot vine vremea să plecăm,

Ce mai contează-un ceas sau două,

Dacă plecăm... dacă mai stăm?

Acum când plouă a petale...

Şi bate vânt de primăvară,

Ţi-aş recita un vers... sau două,

Cum am făcut întâia oară.

Ştii... strânge-mă încet de mână,

Să simt tot cerul peste noi...

Şi dă-mi o sărutare... două...

Chiar dacă vin zăpezi şi ploi.

Trecut-au peste noi şi toamne...

Şi anotimpuri de-nceput,

Aş mai trăi o viaţă... două...

Cu tine nu-i nimic pierdut.

Un rol,

Şi azi se joacă piesa în care sunt un rol,

Ca ultimă pedeapsă... ascunsă-n mi bemol,

În jur se miră lumea de atâtea grozăvii...

Şi aştept să vină-n public: femei, bătrâni, copii.

Ne dăm toţi în spectacol şi retrăim pe rând,

Emoţii sentimente pierdute de curând,

Pe scena vieţii noastre sunt roluri mii şi mii...

Şi aştept să vină-n public: femei, bătrâni, copii.

"Divina comedie" e transformată-n dramă,

De un copil cuminte... când viaţa-i se destramă,

Din piepturi de uimire... se nasc şi nebunii...
De ce-ar veni în public: femei, bătrâni copii?

Decorul se tot schimbă, dar piesa e aceeaşi,

Toţi curajoşi în public... pe scenă sunt bieţi laşi,

Îşi schimbă măşti costume... sunt plini de bucurii,

Tot publicul e-o lume: femei, bătrâni, copii.

Când nu-ţi convine rolul... eşti gata să te baţi,

Îţi pierzi întâi controlul.. şi muşti din cei curaţi,

Un ucigaş plătit... în scena dacă-ai fii...

Ai căsăpi o lume: femei, bătrâni, copii.

Din simplu figurant... poţi deveni erou,

Dacă respecţi regalul... şi tot ce-i în platou,

Dacă prezenţa ta aduce bucurii...

Te va iubi o lume: femei, bătrâni, copii.

Mai am o stagiune... şi-am să dispar şi eu,

Cu inima-n emoţii cu sufletul prea greu,

Mă-ntreb dacă pe tine, am să te-aştept să vii...

Şi circ să fie-n public: femei, bătrâni, copii.

Timp de noapte,

 

De... nu te-am mai visat azi-noapte...

Te rog mă iartă că-s pierdut,

Am ars ţigările şi poate...

Am ars cu tine un trecut.

Mi-am zis să stau deştept în noapte...

Dar nu ştiu ce m-a îmbătat,

Poate iubirea ta... sau poate...

Mi-a fost prea bine... c-am uitat.

Nu ştiu la ce spui tu că-i noapte...

La mine-i puntea dintre zile,

De vreau să fie doi din şapte...

Puţin din mine... mult din tine.

Tot noapte-i... lună, dacă-mi e...

Şi timp de vis... şi timp de moarte,

Mi-ascund în tine soarele,

Pierdut aici... pierdut departe.

Nu-i noaptea... timp de desfătare,

Nici timp de zi nu... n-avem timp,

Să ne iubim... sa fim o  mare,

Ne facem zei... În vreun Olimp...

Fragment... de noapte,

Când umbra nopţii surâdea,

Ca somnul în cădere...

Eu tremuram frumoasa mea,

De spaimă în tăcere.

Să nu te tulbur din vreun vis,

Să nu-ţi abat destinul...

Şi-un lanţ de fier mă tot strângea,

Să nu mă mişc... mi-e chinul!

Ca înger bun cu chip de zeie,

Stăteai pe umărul meu drept,

Dormeai în visul meu femeie,

Iar eu privind visam să aştept.