Cu ochii închişi, cu spatele drept
Păşeşti pe un drum... simţi lumea în piept.
Eşti pasăre albă, dar nu poţi zbura...
Şi lumea te ştie, căci lumea-i a ta.
Cu pasul stângaci... vrei colbul să-l simţi,
Te izbeşti de copaci până ce nu-i mai simţi.
La primul tău ceas, doi magi ţi-au ursit,
Să ai drumul liber, dar nu l-ai găsit.
Îl cauţi şi-acum, urechile-ţi spun,
Că drumul acesta... poate nu e bun.
Curg ploile fine, pe drum şi pe tine...
Şi zile senine, dau veste de bine.
Dar care-i folosul, să fi o stafie?
Când lumea-i a ta... şi ca tine e vie?
A treia ursită, puţin necăjită,
Ţi-a zis să trăieşti aşa cum gândeşti!
Şi-ai drumul în faţă! Şi ai lumea în piept!
Dar ochii-ţi închişi îţi ascund drumul drept.
Te-mpiedici de pietre căzute pe drum,
Degeaba ai minte că “nu ţi-e acum”.
Cu ochii închişi, cu mintea în ceaţă,
Îţi mesteci durerea căci asta nu-i viaţă,
Te macini într-una, dar fără scăpare,
Că nu pui şi suflet, în a ta căutare.
Căci lumea e moartă aşa cum o vezi,
Deşi ea e vie... tu nu vrei să crezi,
Deschide-ţi, dar, ochii şi umblă de-acum!
