Analiza pământului...

              Mi-am făcut analiza pământului meu şi am găsit:
Doi drobi de sare; aur picurat în vorbe domoale;

Cântec povestit în legendă...
Vorbe de duh moştenite-n placentă.
Oameni viteji cu căluşul în gură,
Poveşti de comori, regăsite în zgură,
Bărbaţi retezaţi cu toporul în mână...
Şi cai luminoşi ce-au zburat din prescură.
Otrăvuri servite... pe tipsii de argint...
Iudei care simt că respiră ce mint,
Târgoveţi ce se vând pe o vină de tot...
Şi spun lumii întregi că-s argila de Lot,
Văd istorici pitici care-s vineţi la gură,
Văd biserici ce mint... a nimic şi-a cultură...
Văd în mine pământul, robit... şi mie silă,
Că mai sunt răstignit de vreo lege civilă,
Că din mine nu sare- un haiduc nerobit,
Că sunt viu şi nimic din ce simt n-a murit...
Şi sunt viu cât mai ştiu că nimic nu-i pierit!

Bob de lumină, cu rugă-n cuvânt...
Poveste de taină nedusă-n mormânt,
De cei buni ce-s veşnici... şi drepţi şi curaţi...
De puii de dac, de români, de fârtaţi.

În glod e trăire... în câmpul cel viu,
Muncit pentru pâine, bucate să fiu...
Şi mândre păduri aruncate prin ţară,
Să-mi fie cuvântul o apă şi-o vara!

Scut lumii noi suntem, în vifor şi ger,
Am spart oaste multă-n cortina de fier.
Căscata-am genune... în partea păgână...
În secera nopţi... şi-n sfertu`de lună...
Şi nod de nojiţe-n opinci noi am pus...
Pe buda cea pesta... cu fruntea tot sus,
Culori de cuvinte de steag tricolor,
În galben şi roşu-albastrit de ninsori.
Ne-au vrut mulţi în lume... cu fruntea-n pământ...
Şi mulţi au pierit de durere în fund...
Şi lumea e vie şi azi într-o mare...
De mulţi slavi ce cred că prostia-i valoare!
Au plâns semizei... cămătari şi porci vi...
Că–i banca lumească sau sclavi... FMI!
... dar voi bieţi slugoi, vânduţi pe nimic...
V-aţi tras bani în pungă? Vă daţi pe nimic?
În aurul meu... şi pământ e destul...
Va paşte el Ţepeş... cu-o vorbă-n recul.
Cianuri şi trădări, vă pasc în smintire,
În glia vândută e multă trăire...
Şi-n ţară ce credeţi că voi o veţi lua...
E-o lume întreagă... e patria mea!





Coaste de Iude... păreri de soldaţi... ce-au dat mâna cu mine.
Ce mi-au spus că-mi sunt fraţi... m-apuca o silă, de voi şi... de toţi...
De bocanci prinşi în noapte... şi de fanarioţi.
În lumina trecută-s vândut de romani,
E pornită trădarea de trei mii de ani,
Eu mă-ntind peste glie...  pământ sunt şi-n gând...
Şi mă-ncinge robirea, dar eu liber mă cânt,
Dintr-o simplă citire-mi cinstesc moştenirea,
Pe mare de oase-mi găsesc regăsirea...
Şi mie dor de bunicii ce-au scris pentru mine,
O poveste de noapte-o poveste de bine.
Am găsit în pământ loc de cinste şi strig:
Vă condamn la-ntuneric... la război şi la frig!
Voi istornici pizmaşi cu lătura în vine...
Cu chiloţii pătaţi de spălări... de ruşine!
Vă purtaţi vorba goală-n minciuna şi-n sfadă...
Să vă tulbure mintea-n făptura năroada,
Ce v-a pus să vorbiţi când voi nici nu eraţi,
Slugi căzute-n ţărână... cu părinţi neînsemnaţi.

N-aveţi ce zice... căci boala sunteţi...
Voi putori cu renume... rebegiţi impotenţi...
Rânjiţi a hienă pătată-n durere...
Vă vreţi importanţi în această cădere!
Mai scurţi cu un cap să-mi fiţi în privire,
Iar lumea să ştie... că sunteţi pustiire!
Vă dau azi rostire să fiţi blestemaţi de cerul albastru...
De vânturi purtaţi! De ape în volburi de visele tulburi,
De ploaia cernită de chinuri muncită,
De tot ce se mişcă de ploaie-n mormânt,
De prunci de bătrâni de pământul meu sfânt!

Iar slova aceasta e scrisă cu-o mână,
În veci... va să fie... şi-n veci să rămână!

Dă-mi mâna...

Dezbracă-ţi iubito privirea,

De nori de căderi şi de umbre...

Şi lasă-ţi dorinţa să umble,

Doar las-o să umble...

Aruncă-ţi din suflet povara,

Ce-ţi ţine făptura-n robire...

Şi lasă-ţi în urmă trecutul,

De nori de căderi de murire.

Adună-ţi în jurul fiinţei,

Ce-i bun ce-ţi doreşti şi ce-ţi este...

Şi lasă în nori şi-n cădere,

Aceasta trecută poveste.

Dezbracă-ţi iubito povara,

De nori de căderi şi de umbre

Dă-mi mâna păşeşte cu mine,

Spre mâine spre zări spre niciunde.

Mi-ai spus,

Mi-ai spus, să-ţi zâmbesc dimineaţa...

Şi noapte... şi stele mi-ai spus.

O flacără vie-i speranţa,

Iar luna de sus... s-a tot dus.

Mi-ai spus că bucata de pâine...

E bună s-o dai la săraci

Din tine se-nalţă un mâine,

Ce astăzi nu ai... din ce faci.

Mi-ai spus să mă bucur de ploaie...

Şi-n mine să fie senin,

Nu-i nor să nu curgă-n şiroaie

Sau dor să nu doară puţin.

Mi-ai spus să fiu liber ca vântul...

Şi soare... şi mare mi-ai spus,

Că nu-i început în cuvântul...

Lovit de trăiri şi nespus.

Mi-ai spus să mă-nalţ de uimire,

Iar eu ascultând am uitat.

Iubind am iubit o trăire...

Şi fără să vreau... am trădat!

Te aștept

Te aştept să plângem în tăcere...
Al frunzelor nefast destin,
Când nopţile trag la galere...
Şi nechemate spaime vin.

Te aştept ca pe lumina vie...
Ce zbate umbre din căuş,
Simt un tangaj... ca de beţie,
Vioara-i frântă din arcuş.

Te aştept să vii şi nechemată,
Atât de mult aş vrea să vii,
Ţi-aş fii pe rând, mama şi tată,
Doar să mă mângâi în pustii.

Te aştept la marginea genunii,
În braţe să te trec de prag
Să stăm cu drepţii şi nebunii,
Când lumânări în piept ne ard.

Te aştept... şi-n loc de încheiere,
M-aş ridica-ntr-un cot să-ţi spun,
Străpunsă-i noaptea de durere,
Iar eu n-am timp de rămas bun.

Declaraţie de depontaminare!

 

Gust de aur şi cianură...

O să ai de-acum în oase,

De când minţi îţi pute gura,

A români goniţi din case.

Te-ai născut dintr-o greşeală,

Pe pământu-acestei ţări,

Din vreo mamă imorală...

Plagiind tu vrei schimbări?

N-ai ce căuta pe-aici,

Tu şi şleahta ta de hoţi,

Vinde-ţi-vă-n porţii mici,

Tot sunteţi nişte netoţi!

Râdeţi şi vă fiţi minciună,

Voi în ştreang o să sfârşiţi!

Că nu-i cale decât una...

De popor să fiţi striviţi!

Aţi uitat pe semne graiul,

Care spune pentru noi...

Dacă pacea-i cu cianură,

Noi vrem pace... de-i război!

Aş vrea să mulţumesc pe această cale celui care Duminică 1 Septembrie purta o pancartă prin care cerea “Depontaminarea României”
Termenul îi aparţine. Respect!

N-aş vrea să pontagiez în vreun fel...