joi, 24 octombrie 2013

Urme de chei...





Eu cu ale mele gânduri,
Stau închis sub a mea frunte,
Întrebându-mă pe mine:
Cum se naşte întrebarea?
Care-ar vrea să mă frământe?

În lumina matinală
Aşternându-se-n  tăcere,
Îndoiala ca o boală,
Face pact cu mine însumi,
Să stau jos... să nu pot cere.

Mă întreb dacă-i vreun drum...
Doar înconjurat de vise,
Neînţelese până acum,
Nici de minţile deschise,
Care-au fost cumva ucise.

Cu o minimă morală...
Îmi administrez ideea,
Că gândirea ideală...
Nu există... şi de-aceea...
Tot în vise-mi găsesc cheia!

marți, 15 octombrie 2013

Desprinderea...





Am întrebat o pasăre...
- Tu cum ai învăţat să zbori?
Ea mi-a răspuns...
Am fost programată să fac asta!

Am întrebat un înger...
- Tu cum ai învăţat să zbori?
El mi-a răspuns...
Eu am dobândit cunoaşterea!

M-am întrebat pe mine...
Unde este zborul tău?
Mi-am răspuns: aşa!
Lutul prinde rădăcină,
În apă,
... Doar dacă omul are duh...
Spiritul poate zbura... doar dacă:
Ştie că e programat!
Cunoaşte puterea gliei...
Şi face pasul spre mâine!
Înţelegând că zburarea face parte din...
Îngerime!
Pământul se învârte în jurul...
Pământului!
Şi omul se simte viu.
Dacă are curaj să se desprindă de lut!

Moartea somnului...





Mi-am pus mâinile tale peste pieptul meu...
Gol de tine... gol din mine.
Ridic privirea spre tine...
Aşa cum munţii ridică nori peste fruntea lor,
Frunzele înalţă toamna din rugăciuni...
Şi mugurii se gândesc la infinit.
Ce îţi trebuie pentru un somn bun?
O piatră drept pernă...
Şi propria lungime a trupului tău!
Uneori... uit să mă nasc normal...
Şi până să mor nu reuşesc să îmi revin,
Aşa că mor înainte să-mi iau seama!
Mor în plin zbor... cad în plină trăire...
Şi zbor în golul pe care nu l-am trăit.
Iubesc dacă am timp... şi mă îndrăgostesc,
Dacă luna face conjuncţie cu vreo planetă.
Muzica liniştii coboară...
Apa mării se-nalţă cât o prăjină...
Stelele se simt stăpâne peste viaţa lor,
Iar tu crezi că mâinile tale sunt leac de suflet,
Pântecele tale nasc dorinţi,
Zâmbetele mele nasc nume de sfinţi...
Şi mă trezesc viu în ciuda...
Zbaterilor tale.
Am mai murit aşa de fiecare dată,
Am mai postit cuvinte...
Aşa că dacă mor în zori,
Să iei aminte!
Nu eu mor!
Moare ceva din viaţa dinainte!

luni, 7 octombrie 2013

Tot noi,




De ce să-ţi vreau surâsul?
Când tu-mi vrei îndoiala...
Şi între ieri şi mâine,
Nu ne mai suntem noi?

De ce atâta patos?
În noaptea ce ne-închide...
Cu o lumină surdă,
În temniţi fără chei?

De ce ne ning regrete?
Şi cor de trâmbiţi urlă...
Când peste-atâta iarnă,
Nu ne mai suntem noi?

De ce în calendare?
Se tot înălţă sfinţii...
Şi moartea lumii vine,
În noaptea de noroi?

De ce să-mi taci întruna?
Când eu îţi vreau zenitul...
Afară nu-i nimica,
Nimicul e-între noi?

De ce să-ţi tulbur visul?
Când tu îmi tulburi viaţa...
Şi din atâtea rele,
Ne mistuim în noi?

De ce ca-ntr-un miracol?
Se-ntorc în noi străbunii...
Şi-n noi, nu mai sunt oameni...
Şi nu sunt drepţi ca ei?

De dragul omeniei...
Hai să ne facem cruce!
Avem acelaşi sânge...
Suntem aceiaşi noi!