Stingerea

Ieri am făcut un foc de tabără în bucătărie...
Vinul avea gust de etichetă
Şi seara mirosea a sticlă arsă.
Vatra, ca un cuib gol se rostogolea
Înainte şi înapoi
Fluturii de noapte zburau adunaţi
Ca un acoperiş de casă
Nelăsând fumul să-şi găsească drumul.

Aşa era ieri... acum un anotimp
Acum o viaţă
Acum o lume.

Pietrele încinse parcă dansau
Cântecele mele parcă priveau
Băncile goale se întrebau...
Flăcări curate din jar îmi zâmbeau.

Cred că a fost ultimul foc
Atins de un cântec de lebădă.
Ultima scânteie mi-a luminat
Inima... în sensul acelor de ceasornic.

Şi zbor... a fost mai apoi...
Şi apoi... a mai fost dor!

Flori de Mai

Ningea cu stele... ningea mut...
În gândurile mele,
Eu aş fi vrut să te sărut,
Dar tu ningeai a stele.

Putea să plouă şi-aş fi spus
- Dă Doamne multă ploaie!
Dar am rămas fără răspuns...
Iar tu fugeai vioaie.

Abia acum cred că înţeleg,
De ce nu îmi veneai,
Tu ai şi-acum sarutu`-întreg...
Şi ningi a flori de Mai.

Pace şi război

Se lovesc imperii peste tot în lume
Ca o dimineaţă... de o noapte grea
Şi dacă de mâine n-am să mă mai sperii...
O să vină moartea şi n-o să mă ia.

Lupte seculare intre rău şi bine
Se ascund în mine sau din mine ies
Nu câştiga nimeni şi nimic nu doare
O să vină moartea... tot mai mult, mai des.

Umbre luminate îşi vor linge prada
Când vor înţelege... frica de nimic
Şi o să-şi plângă noaptea stelele uitate...
Şi-o să vină moartea... să mă ia un pic.

Plânsul, nu-mi vorbeşte... râsul e timid
Visu`-înnebuneste peste somnul timp
Doar uitarea, doamna, stă şi mă priveşte
Moartea o să vină şi n-am să-i deschid!

Toată lumea tace... pace şi război
Inima le împacă, spiritul e treaz
Noaptea nunţii cade ca o carapace
Moartea de-o să vină am să fiu viteaz!

Casa

Casa lumii i-i templu` sfânt
Unde sufletul se aşează
Pune capul în pământ
Şi apoi se luminează!

Casa-i sfântă ca un templu
Nu se intră cu-încălţare...
Că nu-i tină în care umblu
Să-mi rămână la intrare.

Nu lăsa în casă proştii!
Lasă dâre precum melcii,
Mici ambiţii cum au puştii
Lasă brazde în calea fricii.

Casa se însufleţeşte
Când aduci în ea nectar
Mierea bună străluceşte
Când ţi-e sufletul altar.

Fie-ţi casa bucurie!
Să fi cald, ca un gând bun!
Eu mă duc de-acum acasă...
Stau să vin...  şi să rămân!

Nu i-ai văzut?

Nu i-ai văzut aliniaţi?
Stăteau şi drepţi, dar şi culcaţi...
Şi cu privirea lor de sare
Priveau şi valuri, dar şi mare.

Încolonaţi ca bravi soldaţi...
De vânturi şi furtuni spălaţi
Nu se clinteau... de-atâta soare,
Doar unii... respirau mirare.

Nu i-ai văzut îmbrăţişaţi?
Neobosiţi ca nişte fraţi...
Care de strajă lângă mare
Fac brâu în apă, mal de zare.

Stâncă-n zare...

Stâncă ruptă-n val de sare
Ai brăzdat... şi-ai fost brăzdată
Şi-ai întors lacrimi amare
Dinspre lume... -n lumea toată.

Te-au lovit zeci de corăbii...
Care şi-au găsit ursita
Şi-ai trecut prin mii de săbii
Steagul... oamenii şi pita.

Os din mare colţ albit
Ce-ai lăsat în apă... mare
Ai rămas... şi-ai risipit
Lacrimi multe şi amare.

Stânca amorţitză-n zare...
Luminează când e lună!
Râzi în vânt... culege-mi sare
Să-mi fi pavăză-n furtuna!