Tu eşti tot!

Omule cu lumea plină
Ai uitat noaptea senină
Când din vis făceai lumină
Şi din tine făceai tină
Cât să-ţi fie.... cât să-ţi ţină.

Omule ca o jivină...
Fi-ţi-ar mintea-n cap lumină,
Fi-ţi-ar mâinile de aur,
Inima ca de balaur!

Omule cu suflet cheie
Şi cu inima scânteie
N-ai ce vrei... fi-ţi-ar să-ţi steie
Soarta blândă,
Mintea zmeie!

Calea ca o umbră sfântă,
Conştiinţa... lege cruntă
Să laşi paşi în urma ta,
Dacă taci... ca liniştea.

Glasul tău trăzni-l-ar focul!
Să aşeze-n bulgări locul
Şi-nainte să stea vântul
Să-ţi asculte noaptea cântul
Sta-ţi-ar în cuvânt tot gândul

Omule cu mintea plină...
Erai inimă senină
Şi-ai uitat să-ţi cânţi norocul
Omule bătu-te-ar focul!
Să nu-ţi facă soarta jocul...
Tu eşti tot... şi tu eşti totul!

Omule!

Muritorule!
Roditorule...
Uimitorule!

Până când nu calci bolta iadului
Cu tălpile tale goale...
Nu poţi să-ţi eliberezi cugetul!
Cătuşele gleznelor tale
Te fac prizonierul tăcerii tale!

Cum poţi măsura căderea,
Dacă nu ai văzut coasa de pre
Marginea prăpastiei?

Aşa că rostirea ta, despre
Sus... până nu ai văzut josul...
Va rămâne cu prisosul!

Fereastra...

Am simţit în inimă o fereastră...
Ea pentru mine era totul
Eu pentru ea... eram sfârşitul
A înflorit când mă bucuram
A scânteiat în mine când mă durea.

Am privit viaţa mea prin ea
Şi mi-am cântat inima
Am vrut să o îndrăgostesc
De prima mea iubire...
A cedat când a înţeles că
Nu poate iubi.

A dat înapoi când,
Nu am putut respira
A tras storurile când
Am plouat

A fost o fereastră...
Pe care şi azi încerc să o chem

Însă cântecul ei
Nu mă mai cheamă

A fost o fereastră care nu era a mea...
Doar făcea parte din inima mea!

Aşa cum fac toate ferestrele.

Un alt început

Nu-mi spune că visele mele...
Sunt doar îndoială şi-atât,
Nu-mi stinge lumina din ele,
Doar pentru un alt început.

Aşează-ţi în palma mea fruntea...
Şi lasă puţină cădere,
Să-mi tulburi puţin dinaintea,
Iar noi să vorbim în tăcere.

Aici nu sfârşeşte nimic!
Nimic de aici nu începe.
Acum ne e timpul mai mic,
Zgârcit e acum cel ce trece!

Toc

Eu sunt tocul... tu, îndoiala
Eu părerea tu morala
Eu sunt totul... tu mă legi
De cele mai grele legi.

Eu mă scutur şi mă bucur
Tu eşti aripă de flutur
Eu mă zbat şi tu te zbori
Când în crânguri... când în flori.

Când sunt eu... sau... sunt un tu,
Dor de da... şi dor de nu,
Lacrimă neîmplinită...
Peste ziua adormită
Tăinuită într-un vis
Neînţeles nestins... ne zis.

Tu eşti ca o întâmplare...
Eu un vânt zburat pe mare
Tu idee ca un gând
Mă nasc gol... mă nasc oricând...

Şi mă uit... la umbra ta
Nu ştiu unde-i mâna mea
Nu ştiu unde sunt şi când
Când mă pierd cu tine-n gând.
Ca un toc bolnav şi strâmb.

Priveşte-te!

Priveşte-te ca într-o oglindă!
Şi vezi dacă-i ceva de dat...
Când tu te naşti în lumea bună.
Şi visu-ţi e pătat... şi-încornorat.

Ascultă-te cu sufletul căzut în glie!
Şi te gândeşte, dacă mai socoti,
Ce ai primit... şi îţi e dat doar ţie,
Mai mult nu pierzi... mai mult nu poţi!

Sărută-ţi maica, pentru o eternitate!
Acum e linişte, dacă-ai căzut
Mai mult decât e viaţă în cetate...
N-ai să ai cânt... n-ai să ai trup!

Vezi cum dispar din tine zeii...
Din tine pruncii... se tot nasc deodată morţi,
Dar nu e timp să pupi în cur toţi fariseii,
Aruncă-ţi somnul dintre vămi şi porţi!

Fă-ţi vânt cu sabia într-o mână!
Cazi că din tine... nimeni n-a murit...
Cât nu te-nalţi ca o furtună,
Poţi fi uitat de cei ce s-au sfinţit!

Deschiderea...

Cântă-te frumoasă-mi mie...
Ca o îngeră barbară
Dă-mi puţin din ce-ţi e ţie...
Dimineaţă dulce-amară.

Rupe-ţi din suspine visul,
Adunat în a ta lume...
Dă-mi ce-mi dă doar paradisul
Când se laudă-n genune.

Vino... ca un fel de viaţă,
Ca o patimă cerească...
Blândă-n somn de dimineaţă
Nefirească... netrupească.

Destin furat

În jurul tău roiesc bărbaţi
Unii înalţi... alţii... prea plaţi...
Şi toţi se uită împrejur
Cu mângâieri de mâini... îţi jur...

În jurul meu roiesc idei...
Şi îndoieli fără temei
Le dau la schimb pentru femei
Primesc ce dau... primeşti ce vrei.

În jurul nostru panicaţi
Păşesc iluştrii ignoranţi
Purtând toţi măşti prea colorate
Puţin din tot... puţin din toate.

În jur sunt semne de păcat
Nedovedit, dar plagiat...
N-ai timp de luat, dar ai de dat
... Destin furat.

http://catalincodru.blogspot.ro/

Puntea miresei

Acum două vise erai mireasă.
Puteai începe judecata de apoi
Fără prea multă îngăduinţă
Şi nimeni nu obiecta
Nu cerceta... nu riposta
Ca o mulţime de circ era lumea
Ne împărţea fluturaşi cu "aşa nu"
Din acel loc treptele erau doar pentru coborâre
Cum să urci dacă ai spatele atât de încovoiat?
Cum să stai dacă paşii îţi sunt singura vină?
Am strigat în apărarea mea: dragoste!
Şi nimeni nu auzea
Să plâng nu pot... să zbor n-am loc,
Cum să ridic din mine tot?
M-ai pus să jur:"că dragoste se află în tot ce fac"
Aşa ceva nu pot garanta!
Ne-am născut într-o lume în care garanţia
Se dă doar pe bani furaţi
Şi furii trebuie plătiţi în avans
Aşteptam înfrigurat noaptea
Să pot visa un nou termen
Cu verdictul gata dat
Crezi că m-a lăsat cineva vreodată să dorm?
Mă împungea publicul cu îndoieli
Şi mă dureau privirile tale
Ca două dălţi de piatră

Vinovat m-ai găsit
 Până când am simţit şi eu vina mea imaginară

Aşa am spus atunci: Am să caut o mireasă de închiriat!
Am să o plătesc la fiecare sfârşit de lume
Nunta o să fie cu prohod de fiecare dată
Aşa încât între vieţi să pot visa liniştit.

De câte ori găsesc acea punte...
Şterg urmele să nu o mai găsească nimeni.