continuare...
Poezistorie II
Cătălin Codru
Eiii... chiar mă gândeam,
Tu imperiu` roman... cum să nu te bucuri de creştinii,
Care mureau răpuşi de lei... crucificaţi...
Muriţi, pentru ce va să fie...
Şi cum să nu te temi tu, dictatorule?
De Walhala, de sacrificiul până la moarte al dacilor...
Al celor... kamikaze... al ""teroriştilor""...
Te temi!... cum să trăieşti cu spaima inchiziţiei... altfel?
De ce să vrei să ""ucizi""... mii de scrieri... şi de învăţaţi?
Să arzi pe ruguri... tot.
Dacă nu, frica de cunoaştere, te înăbuşă?
Cum să te socoţi luminăţia lumii?
- Tată Papă?
Dacă eşti mânjit, de atâta sânge?
- Unde-i lumina?
Unde-i linia care ţine legătura cu Dumnezeu?
Câţi iovi s-au jertfit de-a lungul atâtor războaie?
A câta putere în stat e biserica?
Cea, care primeşte bani,
Peste nevoia educaţiei, a culturii, a sănătăţii...?
A armatei... a omului... a celui care ""este spirit liber""...
Nu ai nimic!
- Vrei doar suflete în genunchi... îngrozite... şi supte de viaţă.
Aşa trăieşti tu "" îmbălsamatule"" cu aur... cu biruri... şi cu zeciuiala!
Prea fericitule!
Prea necuratule!
Prea amăgitule!
Fie-ţi existenţa amară şi finită!
Toţi ne vom închina aceleiaşi legi!
