Un soi de prohod

Te-am iubit prea mult maestre!
Am crezut că ştii să zbori,
Dar din ce-ai crezut... Ecvestre!
Ai încălecat putori.

Ele sus... sau tu pe ele,
Nu contează ce-ai primit
Noi te-am aşteptat
De veacuri... ai venit şi-ai preacurvit.

Ca un simbol de-ntrupare
Ai scos sufletul din noi
Te-am iubit prea mult maestre
Şi-ai murit aseară, Joi!

Dacă TU!

 N-avem dascăli... n-avem doctori,

N-avem nici conducători!

Însă pupători de moaşte...

Şi de cururi pupători...

- Nu ne mai avem noi linişti...

Şi de-aceea vă provoc!
Să-i scuipaţi în "ochii-albastrii",

Pe aceşti numiţi "ad-hoc"!

- Hai, uitaţi-vă în urmă...

Poate aţi uitat ce suntem!

Profitori sunt cei ce-afirmă

Că istoria ne-ncepem.

Că ruşine... nu-i să-i spui...

Celui care-ţi este rece.

Unei scârne, hai rămâi...
Dacă TU vrei, să îţi plece!