De dor... când doare

Din ochii tăi cu umbre mute...

Toate  ispitele-s făcute.

Ard inimi fragede în chin

Sorbind pocale cu venin

Din ochii tăi cu umbre mute

Adun puţin, câte puţin

În taina visului suspin

Să-mi nasc iubiri neîncepute...

Ard inimi fragede în chin...

Visând amoruri nevăzute

Îmi scriu iubirile pierdute...

Şi sorb pocale cu venin

Din ochii tăi cu umbre mute.

Sunt ei cei mulţi

Aceşti flăcăi... mai au o boală:
Şi sunt citiţi... şi sunt şcoliţi,
Dar uneori cumva... "se scoală"!
Şi nu ştiu cui... sunt acoliţi!

Aceşti bărbaţi... au mintea bună!
Şi nu ştiu cui se-închină, iar.
Dar s-au născut din acea mumă...
Care-i... slăvită-n calendar.

Aceşti români îşi iubesc ţara
Dar ţara lor... se naşte iar...
Precum în mine urlă lupul
Fără să am măcar habar!

Aceşti oşteni, sunt vii şi astăzi!
Ei se întreabă cine sunt...
Eu n-am răspuns, pentru aceştia...
Ei sunt, un sfânt pământ.
Căci sunt!

Suflete de stele

Afară-i gri şi greu vărsat...
În suflet bate vântul
Nu ştiu ce-am luat şi ce-am lăsat,
Când mi-am vândut pământul.

Ori eu l-am dat... sau el pe mine,
M-a scos ca pe-o măsea,
Iar zilele s-au tot scurtat
Secându-mi, inima.

Afară-i întuneric sec
E frig în casa mică
În sobă focu-înstrăinat.
- S-a stins de mult mămică!

Şi cad în noi... ca un păcat,
Zăpezi din ceruri grele
Afară-i gri şi greu vărsat
Din suflete de stele.

Vă dezic vouă!

- Jurnalişti!... cu ADN uman,
Dar cu indeleniciri de mică trebuinţă!
Vă reneg... eu, un cetăţean român, sărman,
Căci nu mi-aţi fost de nicio chibzuinţă!
Voi cereţi milă, pentru sângele trădat?
Cântând în repetate sforăieli?
Vă treceţi vamă, pentru cei care-au "căscat"!
Un vot azi-mâine... va să zică ieri.
- Vă smiorcăiţi... Bleasteamă-vă tot neamul!
Că sunteţi nimiciţi de "uşieri"!
Aţi tot uitat cine v-a dat tot banul?
Să mânjiţi neamul cu jelanii... de puzderi?
Voi scutece de biata trebuinţă...
Voi pupători de-ntretaieri de buci!
V-aţi tot trăit... în fără de fiinţă
Voi trompetişti... goniţi din
Cântece de cuci.

- Ne cereţi azi rugare şi credinţă?
Să nu vă fie ruga... nici pe sfert aflată!
Când voi scuipaţi pe patria mea mamă...
Eu mă rugam să nu fie pătată
Nici duşmănoasă specie umană!

V-ar fi o grea brăţară peste glezne
Purtarea de pupat întâmplător...
Şi-aţi rătăcii în mii şi mii de bezne
Cum declaraţi în faţa tuturor.

Iertaţi să fiţi... de cine nu vă ştie!
Să vă ingroape-n neştiinţa lor...
Acei care-au căzut la datorie!
Privind izbăviciunea-n... ochii târfelor!

Şi eu am fost, cândva

M-am trezit într-o dimineaţă,
Acoperit de pulbere de aur.
Atât de dens încât am crezut că sunt "preafericit"!
Lucea mantia...
Îmi sorbeau cuvintele... o mie de supuşi,
Încât am crezut că am inventat o nouă religie.
Semenii se plecau până la podele...
Şi i-am detestat!
Vremea, mi se împotrivea...
Şi m-a detestat!
Vremurile mă făceau de toată jena...
Şi m-au îngropat!
Am fost un Nero... ars de atâta,
Ardere.
Am avut atâta aur, încât...
Umerii, genunchii şi simţirea...
Mi-au îngenuncheat fruntea!
De-aia... nu visez aur...
Să nu-mi fie trăirea în noroi!