Ţie îţi zic

Ce-ai făcut cu legea noastră...

Biet nătâng legiuitor?

Ce-a crezut "sminteala " voastră,

Că murim... așa ușor?

- Ai îngenuncheat pădurea...

Și tot lemnul l-ai prădat,

Crezi că semnul și securea...

Ne-a fost dat... să fie luat?

Crezi că împărțeala țării...

O să-ți fie ție parte?

Într-o lume desfrunzită

Ai să vieţuiești departe?

Sau că lutul gliei mele...

O să îți mai rabde trupul?

Când faci sluj la chipuri rele

Să-mi vinzi mie tot avutul?

Cu trădarea legii noastre...

N-ai să fii vreun "nume mare "!

Doar rostit între blesteme...

Vei fi viu întru trădare!

Eu nu vreau să mor!

Eu, nu vreau să mor într-un pat,

De griji şi de dijme-apăsat!

Eu, nu vreau să mor în genunchi,

Când inima-mi bate-n rărunchi!

Nu vreau, să trăiesc în robie...
Cât inima-mi bate-n sclavie!

N-aş vrea, să mor Doamne... nicicând...

Cât am sub picioare pământ!

Sau rouă... şi taine şi dor,

De vis, de iubiri... am să mor!

Eu nu vreau, să mor liniştit...

Cât viaţă mai am de trăit!

https://catalincodru.blogspot.ro/

Și poate de-aia

I-am smuls și toamnei un surâs.
Mă înseninez... și poate, de-aia!
Aștept să-mi vină un răspuns.
Cât râd, cât plâng... cât toată ploaia!

Să nu-i spun omului ce nu-s!
Cânt felinarele... și ploaia.
Azi răsărit, mâine apus.
Mă înseninez... și poate de-aia!

Smulg întrebări din semnul plus...
Atât cât pot... și poate, de-aia!
Am zăbovit, fără răspuns..
Mai zbor, mai cad... mai râd...
Mai plâng... și sunt și eu un fel de nud.
Când toamna mea își plânge ploaia.