luni, 19 iunie 2017

De bun rămas




Mi-am pus perna în valiză...
Și mi-am luat spre stele viză!
În batistă mi-am pus sare...
Să am liber la visare.

-Nu mă asculți când îți tot spun,
Că am gând de rămas bun!
Că în loc de praf de stele
Caut semn de dans de iele.

Pentru nopțile de vară
Mi-am pus flori în călimară.
Și nu vreau să fac lumină,
Cum fac fluturii-n grădină.

Mi-am pus gând de bun rămas...
Să închid  timpul în ceas!
Și-am plecat a doua oară
Să mă-ncurc cu-o primăvară!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu